Adaptarea contractelor de credit – Efect al Legii darii in plata

Utilitatea Legii dării în plată , in noua sa forma este in principal pentru echilibrarea contractelor de credit și ușurarea poverii debitorilor la bănci si nu neaparat a pierderii locuintelor.

In practica, avem deja decizii ale Instantelor prin care s-a dispus stabilizarea (înghețarea) cursului leu – franc elvețian la cursul  anilor 2007-2008, perioada de contractare a creditelor in CHF cu cea mai mare amploare. 

Se observă că această lege, încă ignorată de consumatori, nu duce la pierderea casei de locuit, ci la redarea utilității sociale a contractului de credit – debitorul va continua să își achite datoriile, în limitele inițial stabilite, își va păstra casa și va beneficia de surplusul de lichidități care, până acum, erau înghițite fără cauză justă de bancă.  Sa nu uitam, ca cel putin in cazul Contractelor de credit in moneda CHF (anii 2007-2008), Banca a avut un rol esential in convingerea populatiei spre a contracta astfel de credite. 

Legea dării în plată poate fi utilizată ca armă de negociere și instrument de reconstrucție justă a contractului de credit nu numai de către debitorii care au contractat credite în valută, ci și de debitorii cu credite în lei ale căror plăți către bancă au crescut cu peste 50% în ultimele 6 luni. 

Nici cursul valutar EURO nu este de neglijat ca si temei al darii in plata, fata de cresterea acestuia peste masura in ultima vreme.

Credem ca Legea dării în plată va putea fi utilizată ca o arma contra executărilor silite abuzive. În anii urmatori vor fi executări silite masive ale băncilor contra tuturor debitorilor din credite garantate cu imobile cu destinația de locuințe. Aceasta avalansa va fi declanșata pentru neplată ratelor, cauzată de multiplele falimente care vin și de șomajul masiv care se preconizează. Notificarea de dare în plată îngheață automat efectele contractului de credit și orice executare silită, precum și curgerea dobânzilor, comisioanelor și penalităților, declanșând o negociere obligatorie pentru bancă (în vederea reducerii poverii datoriei sau a ștergeii acesteia), sub sanctiunea unei decizii a instanței de reechilibrare a contractului sau chiar a darii in plata. 

Iată că,  Legea dării în plată, în noua sa formă, emisă  in 2020 (52/2020) reuseste să fie menținută în atenția publicului, a autorităților și a instanțelor (care, între 2016-2019, ajunseseră să abroge această lege, prin cutume judiciare care pretindeau consumatorilor supra-îndatorați să facă proba impreviziunii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *