ANRP a depasit termenul pentru solutionarea dosarelor de despagubire

Dosare ANRP – ANRP a depășit termenul soluționării dosarelor de despăgubire

Legea 165/2013 Art. 11
(1) Comisiile locale si judetene de fond funciar sau, dupa caz, Comisia de fond funciar a municipiului Bucuresti au obligatia de a solutiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile in posesie si de a elibera titlurile de proprietate pana la data de 1 ianuarie 2016
ANRP a depășit termenul soluționării dosarelor de despăgubire
dosar anrp, dosar nerezolvat anrp, dosare anrp
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a depășit termenul impus de Legea 165/2013 prin care trebuia să finalizeze toate dosarele de despăgubire de fond funciar până în mai 2016. Însă, directorul instituției, George Băeșu, asigură că nici unul dintre titularii unor proprietăți furate de regimul comunist nu își va pierde compensațiile meritate.

“Am avut 29.000 de dosare, acum am dat în lucru dosarele de la 27.000 la 28.000. Este adevărat că termenul limită era de 36 de luni, însă în mult prea multe dosare erau acte lipsă sau vechi”, a explicat acesta.Băeșu susține că depășirea termenului legal nu putea fi evitat pentru că multe dosare de despăgubire erau vechi de unul-două decenii și au fost rezolvate între timp prin împroprietăriri cu terenuri în alte zone și nu mai erau necesare despăgubiri.

“Nimeni nu își va pierde drepturile, toate dosarele vor fi rezolvate în acest an, iar oamenii își vor primi banii la anul”, a mai adăugat Băeșu. De altfel, doar în prima parte a anului, ANRP a emis titluri de plată în valoare de peste jumătate miliard de lei, mai exact 551 milioane de lei, pentru terenuri de fond funciar care nu au putut fi restituite în natură.

Risc de a nu fi despagubit?

Atragem atenția că românii care nu au dosarul rezolvat trebuie să facă acțiune în instanță .. “Foștii proprietari au la dispoziție mai puțin de cinci luni, până pe 18 noiembrie 2016 timp în care pot acționa ANRP în judecată. Ulterior expirării acestui termen, acțiunile în justiție promovate în acest sens urmează să fie respinse ca și decăzute din termen”, susține acesta.

 

Sursa: indrumari-juridice.eu